Stupefiat constat că, pe măsură ce trec anii, oamenii devin mai puțin oameni, se dezumanizează, creând în jurul lor un zid sub care îngroapă fiecare rămășiță de sentiment pe care îl au.
Stupefiat constat că nu putem oferi un zâmbet sau o îmbrățișare fără motiv, iar primul lucru pe care îl auzim când sunăm pe cineva e "Salut! De ce m-ai sunat?". De ce ne trebuie un motiv să facem absolut orice? De ce nu putem face un lucru doar pentru că așa vrem sau suna doar ca să vedem ce mai face o persoană dragă?
Stupefiat constat că, printre "oameni" domină ura, egoismul și individualismul. A face un lucru bun este un act de slăbiciune, a-i adresa cuiva un compliment e flirt și a iubi te face fraier.
Nu ne putem bucura decât de lucrurile "mari", bucurie care ține 3 secunde juma', că deja ne gândim să realizăm lucruri și mai mari, ne gândim ce vom face după, și murim. Murim, și nu ducem cu noi decât o poziție socială bună, chitanțe de facturi plătite și mult regret. Fără clipe de bucurie cu persoanele dragi, fără locuri și amintiri cu oameni noi, fără o zi în care n-am facut nimic decât să stăm sub soare, bucurându-ne de iarbă și de căldura oferită de el dupa o iarnă friguroasă.
No, pleople.. You're doing it wrong!
